Este transplantul de păr în Turcia sigur? Experiența unui pacient român

Vântul și lumina de deasupra erau dușmanul: cum am trăit un transplant de păr în Turcia cu Just Clinic Istanbul

Mă numesc Andrei și locuiesc în București. Pe la treizeci și ceva de ani, părul a început să plece. La început îl ascundeam cu o șapcă și o tunsoare foarte scurtă. Peste ani, fruntea s-a deschis și creștetul s-a subțiat. Între vârsta pe care o simțeam și cea pe care o vedeam în oglindă era o gaură. Arătam mai bătrân cu zece ani, obosit. O lampă de tavan sau o zi cu vânt mă dădeau de gol. Știam că ieșirea e un transplant. În București cunosc băieți care și l-au făcut. Unele rezultate mă speriau mai tare. Dacă rămân cu păr de păpușă, țeapăn, ca un om de gazon? Dacă-mi lasă ceafa mâncată de molii? Dacă mă întorc la birou cu un cap roșu de cruste?

Am început să citesc. Erau transplante pe care nu le vezi. Și erau fabrici de păr și telefoane care apoi nu răspund. Tastam este sigur un transplant de păr în Turcia? căutând un semn care să mă lase să dorm. În mijlocul haosului ăsta a apărut Just Clinic Istanbul.

Când am scris, n-am trimis un preț și nimic altceva. Le-am spus părul de păpușă, ceafa ciuruită, frica de a ateriza singur. Au răspuns cu unghiuri și densități, nu cu un înainte-după de reclamă. Pentru prima dată în luni am simțit că cineva ia în serios ce nu mă lăsa să dorm.

Vreau să vă povestesc cum a mers transplantul de păr Just Clinic Istanbul: orele pe scaun, luna în care aproape totul a căzut și ziua în care frizerul, tunzându-mă, i-a luat să-și dea seama că e transplantat. N-a fost baghetă. A fost o echipă care a plantat părul la unghiul pe care-l aveam deja și care nu mi-a desenat o linie de optsprezece ani.

Părul o să iasă ca de păpușă, țeapăn, ca gazonul?

Ce mă îngrozea cel mai tare erau capetele alea de pe stradă. Mănunchiuri de câte trei, în picioare, cu goluri. Vezi transplantul de la douăzeci de metri. Voiam densitate. Nu un semn pe frunte.

I-am zis-o chirurgului la apelul video. A explicat că aspectul ăla vine din a planta grefele drept, fără să respecți unghiul, și din a pune fire groase pe linia din față. Urmau să separe foliculii sub microscop: unu, doi, trei. „Pe linia din față, doar cele fine, simple, și la aceeași înclinare pe care o ai deja.” Luni mai târziu, când a început să crească, părul ieșea aproape de scalp, cu o pantă. Frizerul, tunzându-mă, a zis că se chinuie să vadă transplantul. Atunci am știut că nimerisem.

La 45 de ani o să-mi deseneze o linie de 18 ani, dreaptă ca o riglă?

Sunt poze de bărbați de patruzeci cu o linie de școală. Arată a desen animat, nu a tânăr.

La Just Clinic Istanbul au zis că linia e cel mai delicat lucru. În dimineața operației, chirurgul s-a așezat cu creionul și s-a uitat la mușchii frunții, la tâmple, la cum râd. A desenat o linie cu recesiuni, nu un fir țeapăn. „În natură nu sunt linii drepte. O să-ți dăm cea mai bună versiune a vârstei tale, nu una de copil.” Când părul a ieșit de tot, linia aia s-a așezat moale. Nimeni nu zice „ce tânăr te-ai făcut”. Zic că arăt mai închegat. Asta voiam.

Ceafa o să rămână ciuruită, mâncată de molii?

Știam că părul de la spate se mută pe gol. Citisem despre cefele subțiri, cicatrici, un tapet cu găuri. Pun în joc ceafa ca să acopăr fruntea?

Au zis că măsoară ce poate da ceafa. „Nu o golim ca să te umplem în față. Luăm în tablă de șah, cu goluri între grefe.” Vârfurile sunt milimetrice. În a zecea zi, când crustele de la spate au căzut, eu însumi nu-mi venea să cred că de acolo ieșiseră mii de rădăcini. Frizerul trece mașina peste și nu vezi o chelie ciudată.

La shock loss, părul cade și nu se mai întoarce?

Luna următoare te avertizează: ce-a fost plantat cade. Pe forumuri sunt oameni care, la luna a șasea, sunt tot cheli și scriu ca și cum ar fi fost jefuiți. Ăla era coșmarul meu.

Consiliera m-a pregătit. Shock loss e foliculul care se odihnește. Părul de afară cade. Rădăcina rămâne. La sfârșitul celei de-a doua luni, aproape totul a plecat. M-am uitat și eram iar băiatul de dinainte. Am plâns. Am trimis poze. Au sunat imediat. Au zis că e în plan. La luna a patra a început să vină, mai tare. Fără apelul ăla, aș fi petrecut lunile alea într-un nod.

Când mă întorc la muncă, toată lumea o să se uite la cruste?

Ideea de a intra în birou cu un cap roșu, crustos, mă tăia. Mă vedeam închis acasă săptămâni.

M-au învățat cum să spăl, cu loțiune, cu un protocol scris. L-am ținut în fiecare zi. Până în a zecea zi nu mai aveam nicio crustă. M-am întors la muncă cu o tunsoare foarte scurtă, la mașină. Nimeni n-a văzut capul ăla de rană pe care-l repetasem în minte.

Rămân în spital? Doare mult?

Citisem despre băieți care plâng de acele de anestezie. Și despre zile întregi internați cu capul ca un comic.

M-au operat într-un spital adevărat, steril. Când s-a terminat, n-am rămas internat. Ca să amorțească scalpul, au folosit un aparat cu presiune, fără ac. Am simțit niște bătăi ușoare, ca un spray. Înțepătura de coșmar n-a venit. Când zona a rămas surdă, am petrecut cam șapte ore între un film și câteva ațipiri. Mi-au pus un bandaj și m-au dus la hotel în mașina clinicii. N-am petrecut noaptea pe un culoar. M-am întins în pat, cu capul sus.

E un transplant de păr în Turcia de proastă calitate pentru că costă mai puțin?

Saltul de preț a aprins întrebarea. Știrile despre fabrici de păr n-au ajutat.

N-am ales după cea mai ieftină de pe o tabelă. Am cerut acreditările Just Clinic Istanbul și am confirmat că e un doctor adevărat, într-o clinică de spital, nu un magazin de mall. Dacă cauți bine înăuntrul unui transplant de păr Turcia, poți găsi un standard de prim rang. M-au tratat peste ce-am plătit.

Dacă ceva merge prost când mă întorc în București, cine răspunde?

Frica urâtă era tăcerea. Aterizez cu cruste, shock loss-ul îmi dă o sperietură, și la celălalt capăt: am fost plătiți deja.

Nu s-a întâmplat. Luni mai târziu, fiecare WhatsApp era răspuns de aceeași consilieră. Primele săptămâni am trimis poze cu capul și-mi spuneau dacă spăl bine. Când părul a căzut și am scris în panică, au sunat. Nu m-am simțit abandonat în România.

Un bărbat singur se pierde în Istanbul?

Nu fusesem niciodată. Să merg singur, și pe deasupra cu un bandaj, îmi întorcea stomacul. Metroul. Taxiul. Rușinea.

La sosiri așteptau cu numele meu. Hotel și clinică: mașinile Just Clinic Istanbul, cu geamuri fumurii. N-am urcat în metrou cu capul bandajat. N-am oprit un taxi pe trotuar. Orașul ăla uriaș a rămas, zilele alea, ca un loc confortabil.

Cum mă fac înțeles dacă se vorbește turcă?

Să cer un pahar. Să zic că mă ustură. Să semnez ce nu înțeleg.

Consiliera vorbea română fluentă. Cât desenau linia, îmi traducea ce zicea doctorul, punct cu punct, și fiecare rând al consimțămintelor. În orele alea, să aud „Andrei, doare? vrei apă?” în limba mea mi-a coborât umerii. Limba n-a fost un zid.

Pe masă o să bage grefe extra?

Închiseserăm un număr și un preț. Mă vedeam ras, în Istanbul, și un „cheia ta e mai mare, încă o mie de grefe, atâția lei”.

Ce închiseserăm cu pozele din România era o ofertă închisă, totul inclus. Pe ceafă au ieșit mai multe rădăcini sănătoase decât se așteptau. Doctorul le-a plantat și pe creștet. Nu m-au taxat niciun leu în plus. N-au folosit frica ca să vândă.

Am putut vorbi cu un băiat care și-l făcuse deja?

Înainte-după-urile de pe site-uri îmi sună a campanie. Voiam pe cineva care ținuse orele, acele și luna în care totul cade.

Am cerut din prima zi. M-au pus cu un pacient din România, operat cu un an înainte. Am întrebat dacă linia arată natural, cum e ceafa, în câte zile au plecat crustele. Ce mi-a spus a fost, luni mai târziu, ce-am trăit eu însumi. Ora aia m-a pus în avion.

Dacă vă ascundeți de vânt și de lămpile de tavan, dacă vă e scârbă de frunte și, în același timp, părul de păpușă sau o ceafă ciuruită vă îngrozește, vreau să știți că drumul există când plantează la unghiul pe care-l aveați deja. Al meu, cu Just Clinic Istanbul transplant de păr, mi-a lăsat o linie care arată a a mea. Pot să mă pieptăn. Asta cântărește mai mult decât toate lunile pe care le-am petrecut cu șapca.

Dacă vreți detaliile medicale, sunt pe pagina de tratament. Cifrele, pe pagina de prețuri — nu în povestea mea.